Gorjul, mai sărac cu 9 colegii
O primă măsură luată față de unitățile de învățământ cu rezultate slabe la Bacalaureat a fost luată deja. Colegiile din Gorj care au înregistrat rezultate slabe la învățătură au fost „retrogradate”. Astfel, 9 din cele 15 colegii vor reveni la titulatura de liceu.
Promovabilitatea la examenele naționale a fost unul dintre criteriile pe care cele 9 unități nu l-au îndeplinit. Peste jumătate dintre absolvenți ar fi trebuit să treacă Bacalaureatul, cel puțin în ultimii 3 ani de zile.
Astfel, Colegiul Național Mihai Viteazul din Bumbești Jiu va deveni Liceul Mihai Viteazul, la fel și Colegiul Gheorghe Tătărescu. Colegiul Tehnic numărul 2 va primi titulatura de Liceu Tehnic, întocmai ca și Ion Mincu, Henri Coandă, Traian Vuia, și Colegiile Tehnice din Motru, respectiv Mătăsari. Și Târgu Cărbunești va rămâne fără colegiu. Unitatea de învățământ se va numi din toamnă Liceul Tudor Arghezi.
Și-au păstrat titulatura Colegiile Tudor Vladimirescu, Spiru Haret, Ecaterina Teodoroiu, Gheorghe Magheru, Virgil Madgearu, din Târgu Jiu și George Coșbuc din Motru.
Inspectorul școlar general, Dana Constantinescu, spune că trebuie făcută o diferențiere, întucât titulatura implică și un prestigiu.
Colegiile care și-au pierdut titulatura au avut în acest an o promovabilitate cuprinsă între 11,43% și 62,24%, însă a fost luat în calcul procentul din anii 2018 – 2020.