Gorjenii preferă Egiptul și Maldive pentru sărbători
În 2020, Crăciunul și Revelionul nu vor mai fi la fel ca în anii trecuți. Petrecerile până dimineața, masa organizată cu o gașcă numeroasă de prieteni, focurile de artifici sunt doar câteva exemple de lucruri interzise anul acesta.
Interesul românilor pentru vacanța de iarnă pe plaje exotice a crescut cu 200% anul acesta, conform solicitărilor primite de agențiile de turism. Pentru că nu există restricții și sunt destinații sigure în care se poate ajunge, în premieră, prin zbor direct, gorjenii vor să-și petreacă vacanța dintre ani și începutul lui 2021 în Egipt și Maldive, conform informațiilor oferite de un agent de turism.
Prețul mediu al unui sejur de 7 zile, în perioada Revelionului în Egipt este de aproximativ 500 de euro pentru o persoană. În acest preț, sunt incluse transportul cu avionul dus-întors, taxele de aeroport, transferul la hotel, cazarea, planul de mese și cina festivă de Revelion.
În ceea ce privește sejurul în interiorul țării, turiștii au fost mai rezervați. Din pricina restricțiilor drastice și a măsurilor impuse de pandemie, românii așteaptă acordul din partea autorităților pentru organizarea unor astfel de vacanțe pe meleagurile României.