Gorjeni în albumul “Personalități Culturale din Oltenia”
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj invită cetățenii, cu prilejul “Zilei Olteniei”, la vernisarea expoziției de grafică “Personalități culturale din Oltenia” care va avea loc luni 21 martie 2022 începând cu ora 12.00 la Sala „Florin Isuf”. Lucrările fac parte dintr-un viitor album cu același nume, dedicate celor care au contribuit sau contribuie la propășirea culturală a Olteniei.
În expunerea de motive a legii prin care a fost instituită Ziua Olteniei, pe 21 martie, se spune: „Pe 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu intră în București ținând în mână o pâine mare, semn al păcii şi al belșugului. Așadar, se cuvine să marcăm ziua de 21 martie, momentul în care Tudor Vladimirescu intră în București și coboară Podul Calicilor, ca fiind ziua Olteniei”.
Cel care va expune de Ziua Olteniei la Târgu Jiu este graficianul Codruț Duduman. Portretele sale realizate în creion arată o tehnică aparte a artistului din Bacău.