Gorj: Razie în trafic! Sute de șoferi, trași pe dreapta

Polițiștii rutieri din județul Gorj au desfășurat, în perioada 7–8 februarie 2026, o amplă acțiune de prevenire și combatere a conducerii sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, pe raza întregului județ. În cadrul controalelor, 227 de șoferi au fost testați, iar în două cazuri aparatele au indicat prezența alcoolului. Din fericire, nu a fost depistat niciun conducător auto aflat sub influența substanțelor psihoactive. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, au retras două certificate de înmatriculare și au reținut un permis de conducere. Totodată, a fost constatată o infracțiune la regimul rutier.
„În perioada 7-8 februarie 2026, polițiștii rutieri din județul Gorj au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, pe raza întregului județ, având ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță rutieră și reducerea riscului producerii accidentelor de circulație.
La activitate au participat 12 efective de poliție rutieră, care au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă normele privind circulația pe drumurile publice.
În cadrul acțiunii au fost testați 227 de conducători auto, au fost înregistrate 2 rezultate pozitive la testarea pentru alcool și niciun rezultat pozitiv la testarea pentru substanțe psihoactive.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, fiind totodată dispuse măsuri complementare, respectiv retragerea a 2 certificate de înmatriculare și reținerea unui permis de conducere pentru conducere sub influența alcoolului.
De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul rutier, conform legislației în vigoare.
Pe timpul desfășurării acțiunii nu au fost înregistrate accidente rutiere produse pe fondul conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Având în vedere că una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere o reprezintă conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în funcție de evoluția situației operative din teren.
Exemplu semnificativ
În cadrul acțiunii, la data de 7 februarie a.c., polițiștii au depistat un conducător auto, în vârstă de 53 de ani, din comuna Bălești, care conducea un autobuz de transport persoane pe ruta Târgu Jiu – Cornești, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,55 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În autobuz se aflau 7 pasageri.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului.”,a transmis IPJ Gorj.



