Gigel Jianu, membru în Directoratul CEO
A fost ales și membrul cu numărul 5 al Directoratului Complexului Energetic Oltenia. Acesta este nimeni altul decât fostul primar al municipiului Motru, Gigel Jianu. Consiliul de Supraveghere l-a numit ieri pe Jianu în directorat, iar acesta spune că va începe activitatea chiar de săptămâna viitoare.
Tot atunci va afla și ce atribuții va avea în Directorat, spune el – „în funcție de competențele fiecăruia”. Cel mai probabil acesta se va ocupa de activitatea minieră.
Jianu va ocupa funcția pentru următoarele 4 luni. Acesta a condus municipiul Motru în perioada 2016-2020, iar la scrutinul din septembrie a fost învins de social-democratul Cosmin Morega. Fostul edil este acum Consilier Local al municipiului, iar luna trecută a fost numit membru în Adunarea Generală a Acționarilor a Direcției Publice Motru.
Directoratul Complexului Energetic Oltenia este compus din 5 membri și este condus de Daniel Burlan. Ceilalți sunt Constantin Bălășoiu, Lăcrămioara Diaconu-Pintea, Ionut Mitrică și Gigel Jianu.