Garda de Mediu – sancțiune pentru un operator economic din Motru

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au efectuat un control la un important operator economic din industria prelucrării lemnului, în zona municipiului Motru. În urma acestui control s-a constatat faptul că respectivul operator a înregistrat abateri grave de la legislația gestionării deșeurilor. În baza acestor constatări operatorului i-a fost aplicată o o amendă în valoare de 70 000 lei, fiind stabilit și un program de măsuri pe termen scurt.
Directorul Gărzii de Mediu Gorj, Gheorghe Sanda, declară că într-un interval scurt de timp comisarii vor reveni cu o nouă verificare. În cazul continuării abaterilor operatorul economic riscă să fie suspendat din activitate sau chiar să îi fie închisă activitatea de prelucrare a lemnului.