Funcție nouă pentru directorul Aparegio
Directorul Aparegio Gorj, Traian Pătrășcoiu, a fost ales vicepreședinte în cadrul ARA Comitetul Teritorial Olt-Jiu. Este pentru prima dată când un reprezentant al SC Aparegio Gorj SA ocupă postul de vicepreşedinte al Comitetului Teritorial. ARA este organizaţia profesională a operatorilor de servicii din domeniul apă – canal, ce reuneşte operatori regionali, proiectanţi, producători şi furnizori de echipamente şi soluţii ce contribuie la funcţionarea sistemelor de captare, tratare, transport, distribuţie şi epurare a apei, transmite Aparegio într-un comunicat de presă. În cadrul acestei structuri sunt dezbătute probleme curente ale operatorilor, printre care se numără implementarea proiectelor cu finanţare europeană, armonizarea cadrului legislativ la directivele europene, soluţii privind eficientizarea serviciilor oferite populaţiei.