Funcția de manager a SJU Târgu Jiu, scoasă la concurs
Postul de manager al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu va fi scos la concurs. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Marius Cuțitoiu. Autoritățile județene au precizat că publicarea concursului va avea loc în ianuarie, iar examenul se va desfășura în luna martie. Marius Cuțitoiu a declarat că îl va susține în funcție pe Dumitru Vienescu, dacă acesta își va depune candidatura. Vicepreședintele a subliniat că, în perioada mandatului de interimat, actualul manager al unității medicale a înregistrat numai realizări notabile. Între timp, consilierii județeni ai PNL critică decizia CJ de a-l susține pe Vienescu și afirmă că, sub conducerea sa, spitalul va avea de suferit.



