FTJ: întârzieri, dar şi veşti bune!
Marinela Strîmbulescu, consultant în fonduri europene, a oferit informații recente despre situația fondurilor în cadrul programului de tranziție justă. Linia destinată investițiilor productive în IMM-uri a fost închisă, iar acoperirea apelului a atins un impresionant: 162% din alocația financiară. Până în prezent, au fost depuse 151 de proiecte, rămase în selecție, cu o valoare totală de aproape 300 milioane euro.
Printre solicitanții de fonduri se numără atât beneficiari din județele Timiș, Bihor, Ilfov și Argeș, cât și din localități precum Peștișani și Arcani, activitățile acestora fiind variate.
În județul Gorj, 34 de proiecte se află în etapa de contractare și vor dezvolta diverse activități, inclusiv hoteluri, pensiuni, stații de depozitare, un parc recreativ, servicii medicale, fabricarea mobilei, construire hale industriale și fabricarea construcțiilor metalice. Un proiect inovativ notabil este un centru expozițional regional pentru promovarea diversității acvatice.
Strîmbulescu a menționat și că există anumite întârzieri în deschiderea celorlalte apeluri dedicate microîntreprinderilor existente, întreprinderilor nou înființate și întreprinderilor sociale, fiecare având alocații financiare distincte.
Apelul pentru microîntreprinderile existente din județul Gorj are o alocație de 49 de milioane de euro și este așteptat să se deschidă în următoarele 10 zile, cu o perioadă a pregătirii proiectului de două luni de zile.
De asemenea, pentru start-up-uri, există vești bune: apelul va fi fără cofinanțare, iar grantul va fi în jur de 200.000 de euro. Totuși, Marinela Strîmbulescu a subliniat că unele firme pot fi declarate neeligibile chiar și în perioada de contractare, dacă nu își respectă numărul mediu de angajați, așa cum s-a întâmplat cu cel puțin o firmă care nu şi-a respectat numărul mediu de angajaţi inclusiv în anul 2023, chiar dacă perioada de evaluare tehnico-financiară era finalizată.