Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

FOTO | Drumul din Dănești prinde contur: lucrări de calitate între Țicleni și Târgu Jiu

Vești bune pentru șoferii din Gorj. Drumul care leagă orașul Țicleni de municipiul Târgu Jiu, trecând prin comuna Dănești, este în plin proces de modernizare, iar lucrările avansează rapid și sunt realizate la standarde ridicate, potrivit autorităților locale.


Consilierul local din Țicleni, Constantin Brănescu, a anunțat că lucrările de reabilitare a drumului care traversează comuna Dănești se desfășoară în condiții foarte bune, fără întârzieri sau probleme majore.

„În curând o să avem drum expres! Felicitări firmei care a câștigat licitația și execută lucrarea pe drumul ce leagă orașul Țicleni de municipiul Târgu Jiu, traversând comuna Dănești. Lucrările sunt de calitate, realizate într-un termen rezonabil, fără scandaluri sau plângeri”, a declarat Constantin Brănescu.

Acesta a subliniat că tronsonul de la Dănești, considerat până acum unul dintre cele mai problematice pentru șoferi, este aproape finalizat, iar rezultatele sunt vizibile. Drumul beneficiază de terasament executat conform proiectului, asfalt turnat uniform, marcaje clare și sisteme de semaforizare și monitorizare.

„Totul este făcut ca la carte. Nu s-au plâns de plăți, nu au inventat scuze, ci au demonstrat prin muncă și profesionalism”, a adăugat consilierul local.

Modernizarea acestui sector rutier este așteptată de ani buni de locuitorii din zonă, care se confruntau cu gropi, denivelări și trafic dificil, mai ales în perioadele ploioase.

Dacă ritmul lucrărilor se menține, șoferii ar putea circula în curând pe un drum modernizat complet, care va asigura o legătură mai rapidă și mai sigură între Țicleni și Târgu Jiu.

GALERIE FOTO

Articole similare

Back to top button