FOTO | Corala Gorjeană și-a premiat câștigătorii

La Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu a avut loc marți, 9 decembrie 2025, ediția anuală a Festivalului-concurs Corala Gorjeană “Stelian Florescu”. Evenimentul, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, împreună cu Consiliul Județean Gorj și Inspectoratul Școlar Județean Gorj, a adus pe scenă grupuri și coruri care au interpretat colinde și piese corale dedicate sărbătorilor de iarnă. Publicul a aplaudat entuziast talentul și dedicarea participanților, iar juriul, format din profesioniști în muzică și muzicologie, a desemnat câștigătorii ediției.
În secțiunea grupuri, Premiul I a fost acordat Grupului Vocal “Gorjencele” al Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu, Ansamblului de datini și obiceiuri populare “Roua” Closani și Grupului Vocal “Privighetorile Gorjului” al Asociației Culturale “Cântec de pe Jiu”. Premiul II a revenit Grupului Vocal “Bordeiasul” din Baia de Aramă și Grupului Colegiului Național “George Coșbuc” din Motru, iar Premiul III a fost câștigat de Grupul Vocal „Macul” din Plopsoru. Juriul a mai acordat premii speciale grupurilor „Armonia”, „Stelarii”, „Lăstarii” și o distincție specială Inspectoratului Școlar Județean Gorj pentru Grupul Vocal “Gorjencele”.
La secțiunea coruri, Marele Trofeu al Festivalului a fost câștigat de Corala “Ad ASTRA” Târgu Jiu, iar Premiul I a revenit Corului Gimnazial – Cor de Cameră pe voci egale al Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu”.
Evenimentul și-a propus să promoveze și să conserve muzica corală și tradițiile județului Gorj, oferind totodată o platformă de exprimare pentru tinerii talentați și grupurile corale consacrate din regiune.




