Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
PoliticaSliderUltima ora

Florin Cîrciumaru, acuzat de trădare!

Fostul senator social-democrat, Florin Cîrciumaru, se pare că nu a fost atât de loial partidului pe care l-a condus o bună perioadă de timp. Un membru al PSD îl acuză acum de trădare și se declară profund dezamăgit de atitudinea fostului edil al municipiului Târgu Jiu. Cel care a ridicat problema „trădării” este chiar vicepreședintele PSD Gorj, Ciprian Florescu, cel care a și candidat pentru fotoliul de Primar al orașului lui Brâncuși.

Florescu spune că Florin Cîrciumaru „a jucat după propriul interes” și nu după cel al partidului.

Totul a plecat se pare din campania electorală pe care chiar Cîrciumaru a condus-o. Florescu spune că cel din urmă a fost șef de campanie doar la nivel declarativ, întrucât ar fi auzit că a fost trădat, iar plimbările prin muncipiu erau doar „de fațadă”, iar mesajul lui Cîrciumaru nu ar fi fost pentru votarea lui Ciprian Florescu.

Florescu declară că omul care l-a susținut cel mai mult a fost Aurel Popescu, fostul Președinte al PSD Târgu Jiu. Popescu ar fi fost alături de candidatul social-democrat atât în campanie cât și după, întrucât avea deja experiența unor alegeri și a existenței „unor trădători”.

Florin Cîrciumaru a părăsit PSD Gorj după ce nu a mai fost trecut pe listele pentru alegerile parlamentare de anul trecut. Acesta s-a alăturat ulterior partidului lui Victor Ponta, iar în prezent este secretar general al Pro România Gorj.

 

Articole similare

Back to top button