Fermierii, neinteresați de subvențiile APIA
Fermierii sunt tot mai neinteresați de subvențiile APIA. De la an la an, numărul fermierilor interesați de ajutorul venit de la APIA scade considerabil. Fermierii se tem că nu vor beneficia de ajutorul financiar, deoarece condițiile pe care trebuie să le îndeplinească sunt stricte, iar perioada în care se depun dosarele este mai scurtă.
Numărul fermierilor care primesc ajutorul financiar venit de la APIA scade de la an la an. Perioada depunerii cererilor a început deja, însă anul acesta nu s-au format cozi la depunerea dosarelor.
Fermierii pot accesa diferite pragrame prin care pot beneficia de un ajutor financiar primit de la stat.
Chiar și tinerii fermieri beneficiază de un sprijin nerambursabil de până la 70.000 de euro pentru începerea unei afaceri.