Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

Femeie de 82 de ani rănită grav de o mașină în Drăguțești

Accident dramatic pe DE 79 Drăguțești! În dimineața aceasta a avut loc un accident rutier, în care o șoferiță de 49 de ani, din Drăguțești, a lovit o pensionară de 82 de ani în timp ce traversa strada neregulamentar. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ, iar victima a fost transportată de urgență la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

“La data de 22 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, despre faptul că pe DE 79 Drăguțești a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, stabilind faptul că în jurul orei 11.00, o femeie de 48 de ani, din comuna Drăguțești, sat Dâmbova, în timp ce conducea un autoturism, pe DE 79 Drăguțești – Iași Gorj, dinspre Târgu-Jiu către Rovinari, ar fi acroșat o femeie de 82 de ani, din comuna Drăguțești, sat Drăguțești, care s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și nemarcat corespunzător.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale, persoana vătămată fiind transportată la spital.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, a transmis IPJ Gorj.

Articole similare

Back to top button