Federațiile s-au întâlnit cu ministrul
Federațiile sindicale au adresat ministrului energiei o scrisoare deschisă prin care au solicitat o întâlnire cu acesta. Principalele teme de discuție au fost legate de susținerea Planului de restructurare și decarbonare trimis la Bruxelles, posibile măsuri de sprijin financiar și alte tipuri de măsuri ce vor fi aplicate lucrătorilor sub incidența planului de restructurare.
Mai mult, s-a discutat și despre suspiciunea că unii funcționari cu rang de directori din Ministerul Energiei, dar și unii membri ai Directoratului Companiei ar fi făcut lobby pentru notificarea Comisiei Europene, în vederea reducerii la 3 grupuri funcționale pe cărbune, având ca rezultat restructurarea unui număr de 7500 de salariați.
Ministrul Virgil Popescu a spus că nu există persoane care să fi procedat la notificarea Comisiei de la Bruxelles. Dumitru Pârvulescu, Președintele Federației Naționale de Mine Energie, spune că nu este mulțumit de modul în care a decurs discuția, dar nici nemulțumit. Întânirea a fost foarte importantă întrucât lipsa de informare clară și operativă adâncește problemele Complexului Energetic Oltenia.
Președintele Directoratului CEO, Daniel Burlan spune că Ministrul a spus că susține Programul care a fost aprobat prin Guvern pentru alunga orice dubii privind care program va fi susținut la Comisia Europeană.
Ministerul Energiei a emis un comunicat în urma întâlnirii prin care se precizează că S-a stabilit ca în perioada imediat următoare să se întărească dialogul între conducerea executivă a Complexului Energetic Oltenia și reprezentații sindicali, pentru eliminarea oricăror informații false ce pot afecta un program de restructurare și modernizare convenit al CEO, care să ducă la reducerea emisiilor de CO2.