ActualitateSliderSocialUltima ora
Farmacie cu circuit închis la SAJ Gorj
Tiberiu Tătaru, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, a luat hotărârea înființării unei farmacii cu circuit închis în cadrul instituției pe care o conduce. Decizia a fost luată în baza regimului special impus de lege în privința anumitor medicamente, precum stupefiantele.
Tătaru a făcut deja demersurile necesare în cadrul instituției pentru a putea realiza acest lucru, aprobând postul de farmacist care trebuie să fie ocupat. A identificat chiar și spațiul unde se poate desfășura această activitate iar acum urmează ca lucrurile să se pună în mișcare.