Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Fără vot ONLINE în Parlament. Deputații, obligați să fie prezenți

Votul online dispare din Camera Deputaților. Biroul Permanent a decis eliminarea votului la distanță atât în comisiile parlamentare, cât și în plen. Totodată, a fost eliminat și formatul hibrid al ședințelor.

Decizia vine după solicitarea AUR, care a cerut revenirea la regula prezenței fizice a deputaților la lucrările Parlamentului și la exercitarea votului.

Reprezentanții AUR susțin că votul de la distanță a fost introdus în perioada pandemiei, într-un context excepțional, iar menținerea acestei proceduri nu mai este justificată.

Și PNL și USR au susținut renunțarea la votul online. Liberalii au argumentat că activitatea parlamentară presupune prezență fizică, dezbatere și asumarea votului în sala de plen.

Potrivit deciziei Biroului Permanent, modificarea urmează să se aplice începând de săptămâna viitoare. Deputații vor trebui, astfel, să fie prezenți fizic la lucrările Parlamentului pentru a participa la vot.

Articole similare

Back to top button