Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSocialUltima ora

Fără cadouri de Paște

Sărbătorile pascale de anul acesta sunt umbrite de alegerile prezidențiale. Primarii din Gorj spun că nu pot oferi pachete familiilor nevoiașe din localitățile pe care le conduc din cauza faptului că gestul ar putea fi interpretat ca fiind unul cu tentă electorală. Pentru a evita speculațiile, aleșii locali susțin că vor împărți darurile după scrutinul din 4 mai.

Primarii din Gorj se află în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale. În acest context, sărbătorile pascale din acest an vin cu restricții în privința acțiunilor sociale ale autorităților locale. Spre exemplu, primarul comunei Turburea susține că nu poate distribui, în această perioadă, pachete cu alimente familiilor nevoiașe, de teama că gestul ar putea fi interpretat de unii drept mită electorală.

Alți primari susțin că vor continua tradiția și vor împărți pachete familiilor nevoiașe. Alesul local din Tismana, Petre Remetea, a cumpărat produse tradiționale și va merge să le împartă oamenilor sărmani din oraș.

Sunt totuși foarte puțini primari care oferă de Paște pachete celor aflați la nevoie. Deoarece alegerile prezidențiale se apropie cu pași repezi, aleșii locali nu vor să se înțeleagă că vor să cumpere încrederea oamenilor cu o plasă de alimente.

 

 

Articole similare

Back to top button