Facturile la electricitate cresc din nou de la 1 noiembrie. A patra scumpire din ultimele luni

Românii vor plăti din nou mai mult pentru energia electrică, începând cu 1 noiembrie. Creșterea vine din majorarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență – o componentă reglementată a facturii de energie.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat o nouă majorare a contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență, care va crește de la 0,0084 lei la 0,0136 lei/kWh, potrivit Ordinului 66/2025.
Scumpirea se va resimți ușor în facturile consumatorilor casnici – aproximativ 0,47 bani/kWh, adică 0,47 lei în plus la un consum de 100 kWh. Pentru un consum de 200 kWh, factura va crește cu aproape un leu.
Este a patra scumpire consecutivă de la 1 iulie, când a fost liberalizată piața de energie. De atunci, mai multe componente reglementate – precum contribuția de cogenerare, tarifele de transport și TVA – au fost majorate.
Contribuția de cogenerare este o taxă inclusă pe factură, plătită de toți consumatorii, prin care sunt sprijiniți producătorii ce generează simultan energie electrică și termică. Anul trecut, 22 de producători au beneficiat de aceste fonduri, în valoare totală de peste 500 de milioane de lei, printre care Electrocentrale București, Craiova și Oradea.
Specialiștii din domeniu atrag atenția că prețul propriu-zis al energiei electrice mai reprezintă doar 40% din factura finală, restul de 60% fiind taxe și scheme-suport reglementate de stat.



