Fabrică industrială de baterii la Albeni
O nouă fabrică se va deschide în județul Gorj. O firmă din Bihor va realiza o societate de producție de acumulatori industriali. Anunțul a fost făcut de președindintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, care a precizat că vor fi create peste 100 de locuri de muncă în localitatea Albeni, acolo unde va fi făcută investiția.
Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a precizat că a fost semnat deja contractul de finanțare pentru realizarea unei fabricii de baterii la Albeni.
Firma care va realiza investiția la Albeni va beneficia de un ajutor de stat de peste 29 de milioane de euro pentru a pune în funcțiune această unitate de producție. Autoritățile locale din Albeni susțin că există o nevoie urgentă de locuri de muncă, dar sunt sceptice cu privire la finalizarea investiției.
Cosmin Popescu a precizat că proiectele derulate prin PNRR susțin două direcții strategice esențiale: dezvoltarea lanțurilor industriale pentru producția, asamblarea și reciclarea bateriilor, precum și crearea de noi capacități de stocare a energiei electrice. Valoarea totală a acestor proiecte depășește 600 de milioane de lei, transformând județul Gorj într-un punct central al acestei evoluții.