Expoziție de pictură la Târgu Jiu
Restaurantul Ambasador din Târgu Jiu a găzduit sâmbătă, 9 iulie, un eveniment cultural de mare importanță, și anume expoziția de pictură intitulată „Ambasadorii artei”, ce a avut în centru o parte din lucrările de suflet ale artistei plastice Mihaela Cocheci. În cadrul vernisajului și-a făcut debutul și Alexia Pîrcălabu, o tânără artistă din Târgu Jiu, elevă a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, prezentând publicului o parte din picturile sale, realizate sub îndrumarea Mihaelei Cocheci.
Expoziția a fost prezentată de domnul profesor dr. Ion Mocioi, care a adus apreciere ambelor artiste, dar și lucrărilor expuse.
Tot acesta a mărturisit și faptul că Mihaela Cocheci a introdus un element de noutate în artă prin lucrările sale.
Sursa de inspirație a lucrărilor realizate de Mihaela Cocheci, după cum a afirmat și artista, este una infinită ce își găsește rădăcini în Univers și consideră că inspirația o primește de la Dumnezeu.
În cadrul expoziției au fost prezentate 25 de lucrări, dintre care 4 vaze din porțelan și 4 tablouri din mozaic.
La eveniment au participat rude și prieteni ai celor două artiste, dar și oameni de cultură.