Expoziție de pictură a celor doi legendari ai trupei Pheonix
Muzeul Național „Constantin Brâncuși” a fost gazda unui eveniment inedit și grandios, expoziția de pictură intitulată „Fie să renască!” semnată de către cei doi legendari ai trupei Phoenix: VALERIU SEPI (singurul „căprar” din muzica rock) și NICU COVACI (fondatorul și liderul formației). Curatorul expoziției a fost conf. univ. dr. Zuzu Caratănase. Publicul din Târgu Jiu a intrat în contact cu cei doi creatori arhicunoscuți în calitate de pictori, pentru că dincolo de cariera muzicală ei și-au dezvoltat și o carieră de artă plastică, fiind absolvenți ai Facultății de Arte din Timișoara. Au avut numeroase expoziții personale și de grup atât în țară, cât și în străinătate.
Trupa Phoenix a fost fondată în anul 1962 la Timișoara și este cea mai longevivă formație rock din lume alături de trupa londoneză The Rolling Stones. În cei 61 ani de existență, formația Phoenix a concertat atât în țară, cât și în străinătate câștigându-și statutul de FORMAȚIE LEGENDARĂ ROCK!