Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Emoții pentru absolvenții de liceu: se afișează rezultatele la Bac!

Rezultatele la BAC 2025 se vor afișa astăzi, 20 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Tinerii își pot verifica notele online pe site-ul oficial al Ministerului Educației edu.ro sau direct la centrele de examen. Pentru prima dată în România, elevii care susțin examenul de Bacalaureat 2025 au dreptul să vizualizeze lucrările scrise înainte de a decide dacă depun contestație.

După afișarea rezultatelor la BAC, elevii care vor dori să depună contestații pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie.

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/ lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/ lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte sau reprezentant legal.

Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/ transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat): susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

Articole similare

Back to top button