Eleve minore prinse cu băuturi la școală
Caz revoltător la o școală renumită din Gorj. Mai multe eleve de gimnaziu au fost prinse cu băuturi alcoolice în incinta instituției de învățământ. Acestea au postat pe rețelele de socializare, în urmă cu câteva săptămâni, imagini cu o sticlă cu alcool. Incidentele au fost trecute sub tăcere de către conducerea unității școlare, cu toate că există părinți care s-au alarmat când au auzit că în școala în care învață copiii lor se consumă droguri și alcool și erau revoltați că nu au primit nicio explicație.
În urma incidentului petrecut, elevele au participat împreună cu diriginții la activitate informativă organizată de către polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară al IPJ Gorj.
În urma materialelor apărute în presă cu privire la incidentul care a avut loc în cadrul unei unități școlare gimnaziale din Muncipiul Târgu Jiu, Inspectoratul Școlar Gorj va lua măsuri corespunzătoare faptelor petrecute.
Acest incident reprezintă o preocupare serioasă pentru comunitatea școlară și pune în lumină necesitatea monitorizării atente a comportamentului elevilor în incinta instituțiilor de învățământ.