DSP Gorj a primit comprimate cu iod. Cazurile de covid în ușoară creștere
În cursul zilei de ieri, Direcției de Sănătate Publică Gorj i-a fost distribuit un număr de 478.000 de comprimate cu iod de la Fabrica de Antibiotice Iași. Respectivul medicament a fost fabricat în urma solicitării autorităților guvernamentale pentru a putea fi distribuit gratuit populației în cazul unui incident nuclear. În momentul de față nu există instrucțiuni de la Minister privind distribuirea comprimatelor, acest aspect urmând să fie clarificat în perioada imediat următoare.
În ceea ce privește situația cazurilor de Covid, se pare că numărul acestora este într-o ușoară creștere. Dacă în urmă cu o săptămână erau raportate între 3 și 10 cazuri de infectare cu virusul Covid pe zi, începând de ieri, s-a constatat o creștere a numărului cazurilor pozitive. Mai exact, în cursul zilei de ieri au fost înregistrate 13 cazuri de îmbolnăviri iar astăzi au fost înregistrate 25 de noi cazuri dintr-un total de 310 teste efectuate.