Drum recent asfaltat, acoperit cu pământ
Un drum de tarla din localitatea Roșia de Amaradia a fost acoperit cu pământ săptămâna acesta de către un agricultor care și-a arat terenul aflat lângă șosea. Drumul a fost asfaltat recent, însă pământul de pe roțile utilejului a ajuns pe drum, acoperindu-l complet.
Localnicii au filmat revoltați acest fenomen.
În acestă perioadă în care agricultorii își pregătesc terenurile agricole pentru însămâțare, aceste cazuri în care drumurile de tarla asfaltate ajung acoperite de pământ sunt foarte frecvente. Agricultorii ară pământul chiar până în marginea drumului asfaltat, iar apoi se urcă pe acesta fară să curețe utilajele de pământ. Primăria comunei Roșia de Amaradia a încercat să pună în vedere curățirea drumurilor însă fără a interveni cu amenzi.
Lege obligă soferii să își curețe rotile vehiculelor înaine de a intra pe partea carosabilă.