Două societăți pentru Casa de Cultură
În momentul de față, Casa de cultură din Târgu Jiu se află într-o fază avansată a procedurilor pentru reabilitare. Bugetul este asigurat, așa că nu vor fi probleme în ceea ce privește finanțarea.
Două societăți se bat penatru a câștiga licitația, ambele din județul Gorj. S-a trecut de etapa tehnică, iar acum s-a intrat pe oferta financiară. În această etapă se va face departajarea între oferte și se va alege cea mai bună dintre cele două.
Primarul municipiului Târgu Jiu consideră că din primăvară se poate da ordinul de începere, dacă nu vor exista contestații. În scenariul cel mai optimist, chiar din această iarnă ar putea începe lucrările, întrucât reabilitarea interioară nu ține cont de condițiile meteo.
Valoare proiectului se ridică la 4,4 milioane de euro, iar banii provin de la Compania Națională de Investiții.