Două instituții din Gorj se comasează
Două instituții de cultură din județul Gorj se reorganizează. Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj va deveni compartiment al Școlii Populare de Arte Târgu Jiu.
Directorul Școlii Populare de Arte din Târgu Jiu, Alexandru Bratu, a declarat ca a participat la ședința Consiliului Județean, unde s-a adoptat un proiect de hotărâre cu privire la Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, care va deveni compartiment al Școlii Populare de Arte Târgu Jiu.
Alexandru Bratu a declarat la emisiunea Studioul Politic de la Gorj TV că datorită activității instituției, cele 13 posturi din cadrul centrului vor beneficia de salarii mai mari.
Această decizie va conduce la crearea unei noi entități, denumită Secția Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale Gorj, care va funcționa în cadrul Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Noua structură va prelua toate activitățile și personalul Centrului Județean, fiind condusă de Alexandru Bratu.
Potrivit managerului Școlii Populare de Arte, această comasare a fost o măsură necesară, deoarece, existau riscuri reale de desființare atât pentru instituția sa, cât și pentru Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, conform legislației în vigoare.