Dosar penal pentru un bărbat care a bătut două eleve
Două eleve de 16 ani de la Liceul Tehnologic Turburea au fost bătute de un bărbat de 34 de ani din Aninoasa. Incidentul s-a întâmplat chiar în incinta liceului, unde bărbatul a pătruns și a lovit cele două eleve, pe una dintre ele ar fi tras-o de păr, iar celeilalte i-ar fi dat o palmă.
„La data de 4 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta Liceului Tehnologic Turburea a avut loc un incident.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 34 de ani, din comuna Aninoasa a pătruns, fără drept în incinta liceului și ar fi exercitat acte de violență asupra a două eleve, ambele de 16 ani, respectiv, pe una dintre ele ar fi tras-o de păr, iar celeilalte i-ar fi dat o palmă.
Bărbatul a fost sancționat cu amendă în baza Legii 61/1991 R, pentru pătrunderea, fără drept, în unitatea de învățământ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară au fost informați cu privire la producerea evenimentului în unitatea de învățământ.”, a transmis IPJ Gorj.