Dosar penal dupa ce a folosit articole pirotehnice pe stadion
La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari și jandarmi din cadrul IJJ Gorj, s-au sesizat cu privire la faptul că, în timp ce se desfășura un meci de fotbal, pe stadionul orășenesc Rovinari, unul dintre supoterii echipei gazdă, a aruncat cu articole pirotehinice, fără drept, în tribuna stadionului în care se aflau mai mulți spectatori.
Forțele de ordine s-au deplasat la persoana în cauză, stabilindu-se că este un bărbat de 33 de ani, din orașul Rovinari, fiind, de îndată, extras din tribuna stadionului, iar în urma controlului corporal au fost identificate asupra sa patru articole pitortehnice și o brichetă, ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În momentul identificării bărbatului de 33 de ani, o femeie de 30 de ani, a sesizat organele de poliție și jandarmerie cu privire la faptul că, fiica sa, de 12 ani acuză dureri la urechea dreaptă, ca urmare a aruncării în tribuna stadionului a articolului pirotehnic, fapt pentru care aceasta a fost transportată, de un echipaj SMURD, la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuarea de operatiuni cu articole pirotehnice, fără drept și vătămare corporală din culpă.