Doresc gorjenii asigurarea imobilelor?
Asigurarea propriei locuințe este una dintre cele mai importante acțiuni pe care un cetățean are obligația să o facă. Locuitorii județului Gorj sunt conștienți de riscurile la care se supun neasigurându-și imobilele, aceștia chiar înaintând întocmirea actelor necesare pentru o viață liniștită. Unii cetățeni nu numai că și-au asigurat locuințele, dar au avut grijă și de securizarea altor bunuri, reușind astfel să fie pregătiți total pentru posibile dezastre sau situații neprevăzute.
Câțiva susțin că nu au foarte mare încredere în aceste servicii, neștiind dacă în cazul unui dezastru firmele de profil le vor asigura suma pe care cetățenii au solicitat-o la încheierea dosarelor. Gorjenii se declară nesatisfăcuți de decizia autorităților de a-i obliga să își asigure locuința și sunt reticenți în legătură cu acest aspect.
O parte dintre ei nu își doresc să scoată bani din buzunare din mai multe motive. Printre acestea, desconsiderarea factorilor asiguratori ai sistemului, resursele financiare limitate, dar și poziționarea Gorjului pe harta seismică.
Surse oficiale arată că atât la nivel național cât și local, un procent mai mic de 22% dintre locuințe sunt asigurate obligatoriu sau facultativ. Pentru prevenirea problemelor sau apariția unora din cauzele întalnite în lista dezastrelor sau a situaților negative, cetățenii sunt rugați să pună și asigurarea locuinței pe lista de priorități.