Discuții purtate de prefect cu SJU Târgu Jiu și SJA Gorj
Există numeroase discuții legate de elementele ce compun tariful pe care Serviciul Județean de ambulanță Gorj îl practică în urma serviciilor pe care le prestează Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Prefectul județului Gorj, Marcel Iacobescu, a avut întâlniri cu managerii celor două instituții pentru a căuta o soluție mulțumitoare pentru ambele părți.
În urma discuțiilor purtate, Iacobescu declară că tinzi să îi dai dreptate celui pe care îl asculți. Întrucât dintre cele două instituții doar una este coordonată de Instituția Prefectului, recomandarea lui Iacobescu este să fie cerut un punct de vedere din partea Ministerului Sănătății.
De asemenea, prefectul a declarat că oamenii nu trebui să aibă de suferit de pe urma neînțelegerilor dintre cele două instituții astfel că activitatea de transport se va realiza în continuare fără probleme.
Astfel, în urma deciziei Ministerul Sănătății vor fi stabilite exact măsurile ce trebuie luate pentru ca ambele părți să fie mulțumite iar activitatea să nu fie în vreun fel sau altul afectată.