Derogările…..la modă în PNL
Dacă în urmă cu aproximativ un an, fostul președinte PNL a beneficiat de o derogare pentru a putea candida la funcția de Președinte PNL, iată că astăzi a venit rândul lui Ciucă să apeleze la o astfel de derogare.
Biroul Executiv al PNL a stabilit marți o derogare de la statut referitoare la vechime astfel încât premierul Nicolae Ciucă să poată candida la funcția de președinte al partidului.
„Astăzi s-au adoptat câteva decizii în legătură cu modul de organizare a congresului extraordinar. Prima dintre ele este legată de convocarea colegiilor directoare judeţene, care vor analiza începând de mâine – termenul limită de depunere a moţiunilor – moţiunile şi vor vota susţinerea pentru acestea. Cea de-a doua decizie este legată de anumite atribuţii şi responsabilităţi care au fost delegate domnului secretar general, Lucian Bode, pe o perioadă de tranziţie până la definitivarea pe funcţie, iar cea de-a treia decizie este legată de o derogare de la statut referitoare la condiţiile de vechime în partid pentru candidatura la preşedinţia partidului a domnului Nicolae Ciucă. Există în partid o mare aşteptare în legătură cu această candidatură, există, din punctul nostru de vedere, toate condiţiile pentru susţinerea acestei candidaturi, pentru acordarea acestei derogări pentru că premierul este un lider puternic. Considerăm noi că poate asigura o legătură mult mai puternică între Guvern şi partid”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, la sediul central al PNL.
Nicolae Ciucă s-a înscris în PNL în octombrie 2020 iar astăzi și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al PNL.
Ce prevede statutul PNL
Art. 119
1. Candidatura la funcţia de Preşedinte al partidului se depune ca urmare a prezentării unui proiect de moţiune.
2. Orice membru al partidului poate candida la această funcţie dacă:
a) are o vechime în partid de cel puţin 5 ani;
b) depune, împreună cu grupul de promovare, la termenul prevăzut de prezentul Statut, un proiect de moţiune;
c) constituie un grup de promovare format din 35 de persoane;
d) are susţinerea necesară pentru proiectul de moţiune, conform prezentului Statut;
e) proiectul de moţiune este acceptat pentru dezbatere în CON, conform
prevederilor prezentului Statut.