Demisia, un gest de onoare!
Deputatul USR de Gorj, Radu Miruță, a lansat un atac dur la adresa Ministrului Digitalizării Florin Roman. Florin Roman, este membru PNL și face parte din guvernul Ciucă fiind un apropiat al actualului prim-ministru.
Radu Miruță spune că în țările democratice cu adevărat, plagiatul, furtul intelectual, asumarea unor merite care nu-ti apartin, falsul in biografie, omisiunile frauduloase sunt tot atatea infracțiuni cel puțin de ordin etic, incompatibile cu pozitia de servant public (premier, ministru, sef de institutie publică, etc).
Deși la nivel de țară, plagiatul, falsul, asumarea unor titluri a devenit o practică, de multe ori aceste fapte rămân fără repercusiuni. Întrebat despre acest lucru, deputatul USR de Gorj a ținut să specifice că da, se întâmplă des, dar speră ca cel puțin la acest nivel acest lucru să nu devină o practică.