Deficit de medici de familie

Este deficit de medici de familie în toată țara. Potrivit unui raport al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, doar 78 de medici de familie s-au alăturat sistemului de sănătate în 2024. Dintre aceștia, 34 profesează în mediul urban, iar 44 în mediul rural. În județul Gorj, doar un singur medic s-a alăturat sistemului în 2024, numărul total al medicilor de familie din județ fiind de aproximativ 200. Practic, revine în medie un medic la 1.500 de persoane. Președintele Asociației Patronatelor Medicilor de Familie din Gorj, doctorul Mihai Moisescu, a precizat că problema în România nu este lipsa medicilor, ci distribuția lor. În timp ce unii medici au pacienți înscriși din toate colțurile țării, alții nu reușesc să își acopere numărul minim de persoane necesar.
Medicul de familie Mihai Moisescu a precizat că numărul medicilor pentru populația țării este potrivit.
Problema este distribuția medicilor în teritoriu. Cabinetele private au liste de pacienți din diverse locuri ale lumii, însă sunt și medici în teritoriu care nu au numărul de persoane necesar.
Mihai Moisescu a dat exemplul municipiului Motru, care are 12 medici de familie la o populație de aproximativ 13.000 de locuitori.
Pacientul are dreptul să își aleagă medicul care îl tratează, iar pentru a stimula medicii să profeseze în mediul rural, autoritățile ar trebui să le acorde anumite beneficii, a precizat Mihai Moisescu, președintele Asociației Patronatelor Medicilor de Familie din Gorj.
Președintele Asociației Patronatelor Medicilor de Familie din Gorj, Mihai Moisescu, a precizat că un medic de familie trebuie să aibă un număr maxim de 2200 de persoane pe liste.
În Gorj sunt medici de familie care au și 4000 de pacienți înregistrați pe liste.