ActualitateUltima ora
De luni, 28 iulie, se va putea circula de la Craiova la Constanța doar pe autostradă

Începând de luni, 28 iulie, vom circula de la Craiova la Constanța, via A0, doar pe drum de mare viteză, anunță autoritățile. Conform CNAIR, se fac ultimele retușuri pentru deschiderea magistralei.
Ultima sută de metri pe șantier:
- se finalizează montarea camerelor de luat vederi aferente sistemului ITS;
- continuă montarea gardului perimetral de protecție;
- continuă montarea gardului special de protecție a păsărilor;
- continuă realizarea marcajelor rutiere orizontale, în zona nodului rutier;
- continuă montarea parapetului de protecție în zona nodului rutier și a organizărilor de șantier; continuă lucrările de amenajare a terasamentelor în zona bretelelor nodului rutier;
- sunt în curs testele și verificările realizate de către CESTRIN cu privire la calitatea lucrărilor;
- a fost finalizat și testat sistemul de iluminat;
- sunt în curs de finalizare lucrările aferente spațiilor de servicii.
Așadar, șoferii vor putea circula, de luni, 28 iulie, de la Craiova la Constanța, pe o distanță de 475 de kilometri, exclusiv pe autostradă.