De la masa de Paște, pe patul de spital

Sute de gorjeni au ajuns la spital după ce au mâncat și băut prea mult de Paște. Oamenii au uitat de recomandările medicilor și s-au înfruptat din toate bunătățile pregătite pentru sărbători. Aproape 500 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate în cele trei zile de Paște.
Gorjenii au făcut abuz de bucatele preparate pentru masa de Paşte şi din această cauză au ajuns la spital. În zilele de sărbătoare, 460 de oameni s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgu Jiu. Majoritatea au venit cu tulburări pe fondul consumului de alcool sau al exceselor de alimente, dar şi cu afecţiuni respiratorii, cauzate de vremea înşelătoare.
Cea mai aglomerată zi, a fost a doua zi de Paște, atunci când la UPU Târgu Jiu s-au prezentat 142 de gorjeni.