Dana Constantinescu: „Organizațiile de femei ar trebui dizolvate”
Luni, 11 iulie, invitata emisiunii ”În Interes Public” de la Gorj TV a fost Dana Constantinescu, fostul Inspector Școlar General din cadrul ISJ Gorj. Aceasta a abordat diverse subiecte legate de activitatea sa în calitate de inspector, cât și despre activitatea din unitățile de învățământ și chiar din cadrul inspectoratului. Printre subiectele abordate, Constantinescu a punctat un aspect foarte important, chiar delicat, ce ține de politică. După cum prea bine știm, la nivel politic există numeroase organizații de femei pentru fiecare partid. Din punctul de vedere al fostei inspectoare, aceste organizații ar trebui să dispară.
Susținând sus și tare că ”era sufragetelor” a fost depășită, Dana Constantinescu consideră că reprezentantele sexului frumos nu trebuie să se autodeclare indirect mai slabe decât “masculii alfa” de care sunt înconjurate. Prin aceste organizații, femeile nu fac altceva decât să își pună o etichetă prin care strigă după atenție, activitățile pe care le întreprind putând fi realizate și în cadrul partidului per total, nu individual din punct de vedere al sexului.
Constantinescu și-a întărit punctul de vedere printr-un exemplu concludent în acest sens – e suficient să te afirmi ca simplu om prin acțiunile pe care le desfășori, fără ca acestea să țină cont de gen.
Fostul Inspector Școlar General a concis prin a declara că ar dizolva toate aceste organizații de femei, ea nefăcând parte din vreuna.