Dana Constantinescu: “Evaluarea standardizată – extrem de benefică”
Cea mai recentă activitate aflată în etapa fazei finale, activitate despre care s-a discutat în cadrul conferinței susținută de Dana Constantinescu, Inspector Școlar General, face referire la evaluarea națională a claselor a ll-a, a lV-a și a Vl-a. Astfel, miercuri și joi, 25, respectiv 26 mai, vor avea loc probele la Limbă și Comunicare, respectiv Matematică și Științe ale Naturii pentru clasa a Vl-a.
O noutate apărută în cursul acestui an despre care Inspectorul Școlar General a ținut să discute este reprezentată de evaluarea standardizată, evaluare pe care Dana Constantinescu o consideră extrem de benefică. În urma publicării unui ordin de ministru în data de 13 mai în Monitorul Oficial, a fost aprobată organizarea pilotării acestui proiect de evaluare standardizată a elevilor. Cei vizați sunt clasele l, a Vll-a, a lX-a și a Xl-a.
Anul acesta în județul Gorj Ministerul Educației a solicitat Inspectoratului Școlar Județean selectarea unui număr de 7 unități de învățământ care să organizeze astfel de evaluări.
Cele 7 unități școlare selectate sunt Liceul Tehnologic General “Constantin Șandru Bâlta” din Runcu, Școala Gimnazială Capu Dealului din Brănești, Liceul Teoretic Novaci, Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși” Peștișani, Școala Gimnazială Nr.1 “George Uscătescu” Târgu Cărbunești, Colegiul Național “Spiru Haret” Târgu Jiu și Școala Gimnazială “Alexandru Ștefulescu” Târgu Jiu.