Curpen, sat abandonat de autorităţi
Satul Curpen din comuna Stănești, județul Gorj, se confruntă de mult timp cu probleme grave legate de infrastructura rutieră. Străzile din Curpen sunt pline de gropi, peticite și foarte degradate, afectând considerabil calitatea vieții locuitorilor. Recent, s-au realizat lucrări de canalizare, însă asfaltarea ulterioară a fost făcută doar pe margini și tot prin peticire, lăsând numeroase gropi și zone neasfaltate.
Primarul comunei Stănești, Constantin Bicheru, a declarat că nu poate comenta sau face aprecieri referitoare la calitatea lucrărilor, deoarece drumul în cauză este unul județean, iar responsabilitatea lucrărilor aparține Consiliului Județean Gorj. Drumul județean 664A Turcinești-Rugi-Curpen-Alexeni-Stănești-Ursați, cu o lungime de 17,196 km, face parte dintr-un proiect de reabilitare mai amplu finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Contractul de finanțare pentru acest obiectiv a fost semnat pe 31 ianuarie 2024 de către Consiliul Județean Gorj, având o valoare estimată de 205.407.434,17 lei inclusiv TVA. Durata de execuție a lucrărilor este prevăzută a fi de 18 luni de la semnarea ordinului de începere. Unii cetățeni apreciază faptul că s-au realizat lucrări de canalizare și sunt de părere că lucrările vor fi făcute așa cum trebuie: “cap-coadă”, nu doar peticite.
Deși s-au scurs câteva luni de la semnarea contractului, locuitorii din Curpen nu au observat progrese semnificative și consideră că drumul ar trebui asfaltat complet.
Alții nici nu își mai amintesc cât timp a trecut de când drumul este în această stare și spun că s-a peticit doar atunci când mașinile nu mai puteau circula și că nu s-au făcut îmbunătățiri semnificative de atunci.
Mulți dintre cei mai în vârstă nu folosesc frecvent drumurile și sunt mai puțin afectați, spunând că, fiind în vârstă, nu vor mai apuca să vadă dacă lucrările se vor finaliza.
O altă parte a comunității speră la schimbări rapide și la o modernizare reală a infrastructurii rutiere, însă spun că, deși își doresc schimbare, nu cred că o vor vedea pentru că nu au ce le trebuie, și anume un conducător care să facă ceva pentru acea zonă frumoasă de munte. De asemenea, aceștia mai spun că în lunile de vară nu au apă.
Între timp, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere cu privire la stadiul actual al lucrărilor și la termenele exacte de execuție. Cetățenii din Curpen așteaptă cu nerăbdare începerea lucrărilor de reabilitare completă a drumurilor, sperând că acestea vor aduce o îmbunătățire semnificativă a condițiilor de trai în localitate, asta dacă vor fi reabilitate complet și nu doar peticite