Cum se descurcă bătrânii în aceste vremuri grele
România trece printr-un proces de îmbătrânire demografică de ani buni, iar șansele ca acesta să fie încetinit, dacă nu inversat, sunt destul de mici. Populația țării va trece printr-o criză în următoarele decenii, mai ales în ceea ce privește posibilitatea statului de a plăti pensii, în condițiile în care proporția de salariați – pensionari va crește în defavoarea celor din câmpul muncii. Ce se întâmplă, totuși, cu bătrânii României, cine sunt aceștia și în ce condiții trăiesc sunt câteva din întrebările pe care ni le punem cu toții. Astăzi am stat de vorbă cu doamna Ilinca, o bătrână de 75 de ani din comuna Stănești, satul Curpeni, care a venit să vândă la piața câteva produse pentru a-și putea duce traiul de zi cu zi. Aceasta ne-a împărtășit greutățile cu care se confruntă zi de zi, atât acasă cât și în societate, și cum își procură puținii bănuți din care cumpără hrană, medicamente și plătește utilitățile.
Doamna Ilinca ne-a prezentat produsele cu care a venit astăzi în piață, de la mănătărci culese din pădure, nuci culese, până la fasole și alte legume crescute în grădina dânsei.