CSM Târgu Jiu, meci în Cupa României
După tragerea la sorți, echipa de handbal feminin CSM Târgu Jiu și-a aflat adversarul turului 2 din Cupa României. Gorjencele vor juca împotriva echipei CSM Bacău. CSM Târgu Jiu este favorită în această confruntare și asta pentru că în 2023 echipa din Gorj a fost finalistă în Cupa României.Chiar dacă prestația cu echipa Malaga del Sol nu a fost tocmai una bună pentru echipa de la Târgu Jiu, antrenorul secund al acesteia, Andrei Enache, spune că trebuie să se țină cont de faptul că echipa spaniolă este pe primul loc în clasamentul lor. În ceea ce privește meciul care va avea loc mâine cu echipa CSM Bacău, Enache spune că prestația echipei va fi cu totul alta.Chiar dacă vor juca în deplasare atât antrenorii cât și jucătoarele au nevoie de sprijinul suporterilor fie că vor merge să vadă meciul fie că le vor susține pe jucătoarele gorjence cu sufletul.