Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Criză în Pro România

Val de demisii în formațiunea politică Pro România Gorj. La doar câteva zile după ce purtătorul de cuvânt Marinela Strîmbulescu și-a anunțat public plecare din partid, astăzi chiar președintele organizației, Mihai Prunariu, și-a dat demisia.

Prunariu a făcut anunțul printr-o postare pe pagina sa de socializare, că a luat decizia de a renunța la activitatea politică.

Când am ‘întrat’ în politică, mi-am propus două obiective: să schimb ceva și să nu mă schimb. Nu știu dacă am reușit să schimb ceva, dar sunt sigur că nu vreau să mă schimb. Vreau să rămân același om, cu principii și de cuvânt! Urez succes foștilor mei colegi din Pro Romania Gorj!„  Am demisionat din politică!”

Prunariu este șeful Asociației Județene de Fotbal și președintele CS Pandurii, din subordinea Ministerului Sporturilor.

O altă demisie a urmat imediat după cea a lui Prunariu. Este vorba despre Laurențiu Chivu, fost viceprimar al orașului Rovinari care și-a anunțat plecarea din partid, „în semn de solidaritate”.

Surse din interiorul partidului susțin că ar fi avut loc discuții cu actualul Secretar General al organizației, Alin Văcaru și s-a ajuns la concluzia că principiile actuale nu mai coincid cu cele de la formarea partidului.

Atât Alin Văcaru, cât și Președintele Pro România, Victor Ponta, au fost contactați pentru un punct de vedere, însă nu au răspuns la telefon.

Articole similare

Back to top button