Creațiile elevilor din Peștișani, expuse la Parlament

Elevii liceului din Peștișani, expoziție imprsionată la Palatul Parlamentului. Zeci de elevi și-au expus lucrările realizate în cadrul unui concurs dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuși. La eveniment au participat autoritățile locale, parlamentari de Gorj, dar și ministrul Culturii, Natalia Intotero.
Expoziţia „Brâncuşi – Omul Infinitului”, reuneşte lucrările câştigătoare ale concursului dedicat marelui sculptor român. Elevii Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Peştişani au realizat desene și machete care au fost expuse în Palatul Parlamentului. Ministrul Culturii, Natalia Intotero, i-a felicitat și a ținut să precizeze că a inițiat un proiect de lege pentru a declara Anul Național Brâncuși.
Competiția a început cu câțiva ani în urmă, iar la invitația Nataliei Intotero, elevii premianți au venit cu obiectele realizate în cadrul concursului.
Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani, a declarat că elevii și autoritățile locale se pregătesc intens pentru anul viitor, când se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Vizibil emoționați, elevii au avut și un mesaj pentru tineri.
La concursul ”Brâncuși-omul infinitului”, au participat peste 200 de elevi de la Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” din localitate, iar aproape 40 dintre ei s-au prezentat la Palatul Parlamentului cu lucrările lor care au fost premiate.