Crăciunul sărbătorit la Centrul Maternal
Cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, centrul maternal din Târgu-Jiu a fost vizitat de însuși Moș Crăciun. Acesta a fost întâmpinat de copilașii acestui centru cu brațele deschise și chipurile luminate de zâmbete strălucitoare.
Revederea cu Moș Crăciun a fost, la fel ca în fiecare an, și anul acesta bineprimită de către copii dar și de mămicile tinere care aparțin acestui centru social.
Cei mici au organizat cu acest prilej o micuță serbare în semn de mulțumire pentru darurile pe care Moș Crăciun le-a adus. Și anul acesta, apariția moșului la centrul maternal a adus un strop de fericire micuților, determinându-i pe aceștia să resimtă cu adevărat magia acestei sărbători.
Directoarea centrului maternal, Ramona Săulescu, alături de Ramona Sucea, purtătoarea de cuvânt a Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului, ne-au vorbit despre cum au organizat acest eveniment pentru cei mici ș ice impact a avut asupra lor.