Cozi la cabinetele parlamentarilor AUR
Cabinetele parlamentarilor gorjeni sunt asaltate de cetățeni! Zeci de oameni vin zilnic să solicite sprijinul aleșilor pe care i-au trimis în Parlamentul României. Împovărați de numeroase probleme, gorjenii își pun speranțele în senatori și deputați și le cer ajutorul pentru a găsi soluții la dificultățile cu care se confruntă.
Deputatul Ionelia Priescu, președintele AUR Gorj, a declarat că tot mai multe persoane vin să-I ceară ajutorul, iar problemele ridicate de cetățeni sunt diverse.
La ușile parlamentarilor, cetățenii fac cozi, așa că Ionelia Priescu a precizat că va stabili și un program destinate audiențelor.
Indiferent de formațiunea politică din care fac parte, senatorii și deputații au o obligație cel puțin morală față de gorjenii care au pus ștampila în chenarul care le-a adus câte un fotoliu confortabil în Parlamentul României.