Controale la miezul nopții
Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au intensificat controalele la depozitul de deșeuri municipale Tg. Jiu chiar și în cursul nopții. Echipele patrulează în fiecare seară în zona de impact a depozitului de deșeuri, pentru a constata disconfortul olfactiv creat de acest depozit. Mai mult, aceștia vor să asigure populația afectată că în limitele competențelor legale vor dispune, în continuare, măsuri drastice operatorului depozitului de deșeuri până când va lua măsuri eficiente de diminuare a disconfortului olfactiv.
Comisarii vor ca prin aceste controale să identifice sursa mirosului și să oblige administratorul depozitului să ia măsuri în acest sens. De asemenea, verificările pe timpul nopții au ca scop și depistarea intervalului orar în care disconfortul este accentuat.
În ultimele 6 luni, Garda de Mediu Gorj a efectuat un număr de 12 inspecții și a aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 275 000 lei.
Aceștia spun că în această perioadă, operatorul se află în perioada de conformare a unui alt program de măsuri stabilit de Garda Națională de Mediu.
De asemenea, comisarii precizează că Garda Națonală de Mediu are competența de a verifica autorizația de mediu emisă de APM Gorj, act administrativ în baza căruia își desfășoară activitatea operatorul acestui depozit. Potrivit noilor prevederi legale reglementate de Legea 123/2020, „în cazul existenței unor plângeri din partea publicului care reclamă existența unui disconfort olfactiv, structurile subordonate autorității centrale pentru sănătate răspund la respectivele plângeri”.