ActualitatePentru indexSliderSocialUltima ora
Conducere sub influența alcoolului
În noaptea de 7 spre 8 iulie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, au depistat pe DJ 661 din comuna Turburea, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Târgu Cărbunești, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.