Condamnații penal ar putea fi miniștri
Guvernul Tudose pregătește un proiect de lege prin care persoanele care au suferit condamnări penale pot face parte din Guvern, dacă au fost reabilitate, relatează. Proiectul Codului Administrativ, elaborat de Ministerul Dezvoltării și supus dezbaterii publice, vine în urma deciziei CCR care spune că pot deveni miniștri persoanele care au fost reabilitate, amnistiate sau dacă fapta pentru care au suferit o condamnare a fost dezincriminată. Potrivit proiectului, pot face parte din Guvern persoanele care „ nu au suferit condamnări penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea”. Legea 90/2001, aflată acum în vigoare, se spune că pot deveni miniștri persoanele care „nu au suferit condamnări penale”. Actuala lege interzice ocuparea unei funcții în Guvern și pentru cei aflați în incompatibilitate, ceea ce în noul proiect de lege nu se regăsește.