Concurs de Ziua Universală a IEI
Concurs organizat de Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu de Ziua Universală a IEI. Concursul, intitulat „Cămașa cu altiță – Identități gorjenești,” este la cea de-a doua ediție și se bucură de un real succes. Evenimentul a avut loc la Muzeul Național Constantin Brâncuși, iar participanții care păstrează în suflet frumusețea costumului tradițional și poartă cu drag IA gorjenească s-au putut înscrie până la ora 10.00 la sediul muzeului. Au fost acordate 6 premii, a câte 500 de lei brut.
Ziua Universală a IEI a fost sărbătorită cum se cuvine în municipiul Târgu Jiu. La acest eveniment au participat zeci de iubitori ai portului tradițional românesc, care au spus și povestea din spatele costumului tradițional.
La concurs s-au înscris iubitori ai portului popular de toate vârstele.
Fiecare obiect vestimentar are povestea lui.
Evenimentul își propune să aducă în prim-plan frumusețea și diversitatea portului tradițional gorjenesc, încurajând astfel promovarea tradițiilor locale.
Concursul s-a încheiat cu premierea fiecărui participant. Primii șase au primit și un premiu în valoare de 500 de lei. Organizatorii anunță că vor continua cu astfel de prezentări ale tradițiilor și portului românesc.